Inspectorii de mediu au fost instruiți referitor la noi metode de identificare a produselor ce conțin substanțe ce distrug stratul de ozon
29 noiembrie 2023, Chișinău – Circa 40 de inspectori de mediu, care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, dar și în subdiviziunile din raioanele Cimișlia, Nisporeni, Drochia, Edineț, Ialoveni, Strășeni, etc., au învățat noi metode de identificare a produselor ce conțin substanțe ce distrug stratul de ozon (SDO) și au cunoscut ultimele actualizări ale cadrului legislativ național în domeniu. Instruirile au avut loc, în cadrul unui atelier privind regimul comercial și modul de utilizare a hidrocarburilor halogenate ce distrug stratul de ozon (SDO), organizat de Oficiul Național de Implementare a proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM).
În debutul evenimentului, directorul ONIPM, Nicolae Arnaut, a salutat participanții și a menționat obiectivul atelierului, precizând: „Este important să fim bine informați și să avem un grad sporit de cunoaștere a metodelor de identificare a SDO şi a legislaţiei în vigoare, ce reglementează utilizarea SDO pentru a putea acționa în procesul de monitorizare a regimului comercial şi a modului de utilizare a hidrocarburilor halogenate ce distrug stratul de ozon (SDO),precum şi a echipamentelor şi a produselor ce conțin asemenea substanţe. Obiectivul trainingului este de a ne informa și a reflecta asupra obiectivelor Protocolului de la Montreal, a legislației naționale privind Regimul comercial și reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon. Astfel, vom putea să delimităm rolurile și atribuțiile instituționale”.
Participanții la seminar au fost informați despre: obiectivele Protocolului de la Montreal și principiile puse la baza activităților de protecție a stratului de ozon, precum și despre actualizările recente ale cadrului legislativ național privind Regimul comercial și reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, dar și cadrul național privind gazele fluorurate cu efect de seră. De asemenea, subiectele abordate s-au referit și la: clasificarea, etichetarea și identificarea SDO, echipamentele ce folosesc asemenea substanțe; certificarea personalului care deservește echipamente de refrigerare, de climatizare şi pompe de căldură; detectarea scurgerilor agenților frigorifici alternativi cu GWP redus; potențiale puncte de scurgeri, precum și impactul scurgerilor asupra cheltuielilor la deservirea utilajului frigorific.
În Republica Moldova, sectorul frigorific și de condiționare a aerului este sectorul principal unde sunt utilizate substanțele ce distrug stratul de ozon. Din considerentul că, țara noastră nu produce și nici nu exportă SDO, consumul depinde numai de produsele importate. Complexitatea ce ţine de traseul importurilor ilegale, precum şi nuanţele chimice privind SDO, necesită cunoștințe sporite, informaţii complete, profesioniști instruiți.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului UNEP „Planul de management privind suprimarea eșalonată a hidroclorofluorocarburilor (HCFC) etapa 3, tranșa 1”.