Seminar tehnic la Chișinău pentru consolidarea controlului organismelor modificate genetic (OMG)

IMG_9269

Partea practică a atelierului tehnic dedicat detectării și identificării organismelor modificate genetic (OMG), organizat de Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM), în parteneriat cu Ministerul Mediului, s-a desfășurat în laboratorul Centrului Național „Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor” în perioada 3–4 decembrie. Sesiunea de laborator a fost dedicată exercițiilor practice și demonstrațiilor tehnice și a reunit specialiști naționali și internaționali din domeniul biosecurității, cercetării și protecției mediului.

 

În cadrul activităților, specialiștii ANSA, pas cu pas, au prezentat întregul flux de analiză, de la pregătirea materialului biologic până la interpretarea rezultatelor finale, acoperind tehnici moderne de extracție a ADN-ului, amplificare prin PCR și analiză a secvențelor genetice.

 

Activitățile au fost concepute ca să consolideze competențele și să le ofere instrumente moderne pentru detectarea și controluleficient al produselor ce pot conține OMG, oferindu-le oportunitatea de  dezvoltare a competențelor profesionale, armonizarea procedurilor de laborator și fortificarea colaborării instituționale.

 

Participanții au avut ocazia să testeze metode moderne de detectare a OMG, să urmărească și să repete procedurile de laborator pe probe de soia și porumb, dobândind competențe esențiale pentru controlul eficient al produselor vegetale.

 

Un moment deosebit al seminarului a fost sesiunea de schimb de experiență cu expertul internațional Christopher Viljoen, din Africa de Sud, care a prezentat bune practici internaționale și recomandări pentru optimizarea, eficientizarea procedurilor de laborator. Discuțiile tehnice au consolidat expertiza participanților și au deschis noi perspective pentru dezvoltarea biosecurității în Republica Moldova.

 

Atelierul a contribuit semnificativ la armonizarea procedurilor de laborator, dezvoltarea competențelor profesionale și întărirea colaborării instituționale, consolidând capacitatea țării de a monitoriza și controla OMG în produsele alimentare și resursele biologice.

 

Menționăm că, în perioada 1-5 decembrie 2025, la Chișinău se desfășoară un atelier de lucru dedicat detectării și identificării organismelor modificate genetic (OMG). Evenimentul este organizat de Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM), în parteneriat cu Ministerul Mediului și „Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor”. Acesta face parte din proiectul UNEP/GEF „Cadrul de implementare a biosecurității pentru managementul resurselor biologice în Moldova” și reunește specialiști din domeniul biosecurității, cercetării și protecției mediului.

 

Ultima actualizare: 4 Dec 2025 - 15:03