Programul LIFE dă start apelurilor de propuneri pentru anul 2024

1

18 aprilie 2024, Chișinău - Programul LIFE dă start apelurilor de propuneri pentru anul 2024. Apelul este deschis pentru concepte de proiecte în domeniul conservării naturii, protejării mediului, măsurilor climatice și tranziției către energie curată, iar bugetul total disponibil este de 571 milioane de euro.

 

Banii vor fi oferiți pentru proiecte de acțiune standard (SAP), după cum urmează:

 

Natura și biodiversitatea - 155 milioane EUR.

 

Economia circulară și calitatea vieții - 65 milioane EUR.

 

Atenuarea și adaptarea la schimbările climatice - 61,98 milioane EUR.

 

Tranziția către energie curată - 4 milioane EUR.

 

Noul Bauhaus european - 8 milioane de euro.

 

Guvernarea mediului - 10 milioane EUR.

 

Granturi pentru acțiuni de coordonare și sprijin (CSA)

 

Tranziția către energie curată - 77 milioane EUR.

 

Proiecte strategice integrate (SNAP/SIP) - 150 milioane EUR.

 

Eligibili pentru a aplica sunt întreprinderile, instituțiile academice, instituțiile guvernamentale naționale, regionale și locale, organizațiile neguvernamentale (ONG) care își desfășoară activitatea în domeniul conservării naturii, protecției mediului, schimbărilor climatice sau tranziția către energie curată. Aplicațiile pentru proiecte LIFE pot fi depuse de o singură organizație sau de mai multe care lucrează în colaborare cu alți parteneri europeni.

 

În perioada 23-26 aprilie 2024, vor fi găzduite o serie de zile informative virtuale #EULife24.

 

Detaliile complete despre toate tipurile de granturi pentru proiecte LIFE, termenele limită pentru depunerea cererilor și altele detalii referitor la Apeluri de propuneri LIFE 2024 pot fi consultate pe: https://cinea.ec.europa.eu/news-events/news/life-calls-proposals-2024-bring-your-green-dream-life-share-eu571-million-funding-2024-04-18_en 

Administrator
Ultima actualizare: 24 Mar 2026 - 22:14