Restaurarea ecosistemelor pentru prevenirea poluării marine (RE-MAP, P505546)

Despre proiect

Proiectul urmărește extinderea suprafețelor din bazinul râului Nistru din Republica Moldova gestionate prin practici durabile de management al peisajului, contribuind la protejarea și refacerea ecosistemelor, conservarea resurselor naturale și prevenirea poluării marine.

În cadrul proiectului sunt prevăzute activități de restaurare a terenurilor publice și comunitare, refacerea zonelor umede și promovarea unor practici durabile de gestionare a terenurilor. Se preconizează restaurarea a până la 1.700 ha de terenuri publice, gestionate de Moldsilva, și a până la 500 ha de terenuri comunitare, precum și restaurarea a până la 500 ha de zone umede. Totodată, până la 10.000 ha de terenuri comunitare urmează să fie gestionate în cadrul SPMP, iar aplicarea acestuia va fi pilotată pe o suprafață de până la 100 ha. Proiectul prevede, de asemenea, implicarea a până la 20 de autorități ale administrației publice locale, contribuind la consolidarea rolului comunităților în protecția și gestionarea durabilă a resurselor naturale.

Prin aceste intervenții se urmărește îmbunătățirea stării ecosistemelor, creșterea suprafețelor gestionate în mod sustenabil și consolidarea capacității autorităților și comunităților locale de a participa la gestionarea durabilă a peisajelor și resurselor naturale din bazinul râului Nistru.

Bugetul total aprobat pentru implementarea proiectului este de 7,9 milioane USD, iar pentru etapa de pregătire a fost acordat un Grant pentru Pregătirea Proiectului (PPG) în valoare de 200.000 USD. Fondurile sunt destinate pregătirii și implementării activităților necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului, inclusiv intervențiilor de restaurare a ecosistemelor, realizării studiilor tehnice, consolidării cadrului de mediu și social și asigurării managementului și coordonării proiectului.

Perioada de implementare
-