Conservarea biodiversității și gestionarea durabilă a ecosistemelor forestiere, discutate la UTM
La 6 octombrie 2026, la Universitatea Tehnică a Moldovei s-a desfășurat atelierul de lucru „Conservarea biodiversității și gestionarea durabilă a ecosistemelor forestiere în Republica Moldova: starea actuală, provocări și perspective”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, sectorului forestier și mediului academic. În cadrul atelierului, Veronica Briceag, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membră a Comisiei parlamentare pentru mediu și schimbări climatice, a subliniat importanța implicării tinerei generații și a instituțiilor de învățământ în protejarea biodiversității și promovarea unei atitudini responsabile față de patrimoniul natural.
Participanții au discutat despre evoluția și starea actuală a biodiversității din Republica Moldova, importanța educației ecologice și a pregătirii viitorilor specialiști, precum și despre integrarea biodiversității în managementul forestier durabil. Printre temele abordate s-au numărat și rolul speciilor forestiere în conservarea biodiversității, serviciile ecosistemice oferite de păduri și necesitatea unei gestionări echilibrate a resurselor naturale.
La eveniment au participat Dumitru Ivanov, director interimar al I.P. „Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului”, Sergiu Popa, decanul Facultății Științe Agricole, Silvice și ale Mediului a UTM, experți, cadre universitare și reprezentanți ai sectorului forestier.
Atelierul a fost organizat de I.P. „Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului”, în parteneriat cu Ministerul Mediului și Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului a UTM, în cadrul proiectului GEF-UNEP „Umbrella Programme to Support NBSAP Update and the 7th National Reports”.